Steaua a decis să se despartă în această vară de marocanul Houssine Kharja în această vară, deși mijlocașul adus de Rădoi în 2015 a avu câteva prestații apreciate în tricoul roș-albaștrilor. Directorul sportiv al Stelei, Mihai Stoica, a explicat hotărârea prin faptul că echipa are nevoie de fotbaliști cu mare foame de performanță, o caracteristică pe care mijlocașul de 33 de ani e greu să o mai aibă în acest punct al carierei.
Mai mult, MM a dezvăluit că Kharja a câștigat recent un litigiu cu clubul Al Arabi din Qatar, iar FIFA a decis ca internaționalul marocan să încaseze 3 milioane de euro. „Ce motivație să mai aibă la Steaua?”, se întreabă MM.
„Kharja are contract până pe 31 august. El a avut un litigiu și a câștigat acum câteva luni 3 milioane de euro. Ce motivație să mai aibă? L-am luat pe principiul „hai să îl ajutăm, poate ne ajută și el”. Eu nu vreau să mai transferăm așa. Avem nevoie de jucători care când intră pe teren să dea totul, să fie motivați la maximum„, a declarat Mihai Stoica la Digi Sport.
Oficialul vicecampioanei a vorbit și despre situația lui Alexandru Bourceanu, aflat și el pe lista „neagră” a patronului Gigi Becali, dar care are încă parte de susținerea lui Laurențiu Reghecampf. Stoica spune că, dacă va rămâne, Bourceanu nu poate reprezenta o soluție pentru primul „11” al Stelei, ci cel mult o variantă de rezervă pentru Mihai Pintilii.
„Nu cred în cuplul Pintilii – Bourceanu. Amândoi sunt trecuți de 30 de ani. Bourceanu, dacă ar rămâne, cred că ar fi o concurență pentru Pintilii, în niciun caz un titular. E nevoie de oameni care să dea pase înainte„, a mai declarat Mihai Stoica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER